Competenţe pe naiba!

Bună, bunăăăă,

Dragii mei cititori şi ascultători, ale căror dorinţe le îndeplindesc câteodată, eh ia-uite că am revenit printre voi, şi încerc să mă străduiesc, din răsputeri ca măcar regula diacriticelor să o respect.
Drept este că nu mai am antrenamentul scriitoresc de altădată, aşa cum îmi "lipsăşte" , antrenamentul, la fel şi imaginaţia se face lipsită în capul meu , şi mă-ntreb, oare ce-o fi de vină ? Or fi receptorii canabinoizi din creier care sunt sătui şi aproape înnecaţi într-o substanţă al cărui nume nu pot să vi-l divulg, eh ? Nu cred, defapt adevărata problemă a fost fapul că atunci când eşti stresat mai ales, stresat psihic din anumite şi diferite cauze imaginaţia ori îţi merge "mult da' prost" , ori puţin şi bine.
Şi nu vă faceţi iluzii nu-s stresat din cauza competenţelor care au adus atâta vâlvă printre elevii claselor terminale, stresat din cauza sănătăţii bolnave a unei persoana mai mult decât dragă, care în ultimul timp a întâlnit tot felul de obstacole ale vieţii, iar asta m-a determinat şi pe mine să iau o mică pauză. Darrrr, acum, am trecut peste, totul este bine, starea fizică excelează spre "bine" , deci am să-mi reiau activitatea cu voi, micii mei cititori.

Să revin la subiect, la interesantul subiect numit "Competenţe" , şi nu, nu sunt alea sexuale, aşa cum nici nu e vorba de competenţe mecanice aici, ci de competenţele care deja s-au dat în decursul acestui început de an.
Bun, pară mălăiaţă în gura lui ... nătă cui ? Luna februarie, competenţe LINGVISTICE , Lb. Română, bine-înţeles pe măsura aşteptărilor mele , să-au desfăşurat într-o sală (clasă) unde învaţă mai toţi elevii, şi lucrul pe care trebuia să-l faci cu cea mai mare atenţie necesita aptitudini oratorice, cu alte cuvinte trebuia să aberezi pe un plan care se cerea în fişa respectivă, acestea erau aleatorii cu diverse subiecte începând de la "Cărţi scrise, pe suport de hârtie, ori electronic, continuând cu diverse teme ale literaturii, comentând diferite subiecte, până la a comenta -de ce- şi dacă, este bine să avem prieteni ?!" Deci vă daţi seama oameni buni că în aşa subiecte s-a dezlănţuit iadul pentru noi, bieţii elevi care nu facem altceva decât să jucăm "Hold'em texas" , în instituţia publică, numită "Şcoală"

A fost simplu, a fost uşor, calificativele au fost pe măsură, (cel puţin la mine), şi cu toate că nu sunt eu genul lăudăros, DA, am luat "Experimentat" , semnificând cel mai mare calificativ posibil, iar cel mai mic fiind "Mediu" , urmat de "Avansat" , iar în cele din urmă, cel obţiunt de mine.

Bun, dacă la aceste competenţe lingvistice totul a fost piece of cake (tradus, mota-mo, bucată de prăjitură) însă semnificând, "floare la ureche" , atunci, la competenţele ce aveau să urmeze nu s-a desfăşurat totul conform planului. ADICĂ :

Au urmat în luna martie aşa numitele "Competenţe Digitale" , unde s-au arătat care mai decare, zmei, şi cunoscători în ale limbii programatorilor, deşi dacă este să luăm un puşti care-şi petrece 20 din 24 de ore în faţa calculatorului, care 15, din alea 20 de ore, joacă "Counter-Strike" probabil n-ar fi obţinut nici măcar calificativul "Mediu" , mă rog... toate bune şi frumoase la primul subiect, termin printre primii din sală, încă mai aveam acces la .net aproximativ 22 de minute (asta însemând că primul subiect l-am terminat in 8 minute) , mi-am petrecut următoarele 22 de minute consumând o cafea luată din barul de la parter şi trimiţând atacuri pe faimosul joc al cărui sclav, nu este nimeni altul decât ... EU!
Printre atacuri, mai aruncam un ochi prin sală, observam pipiţele care se chinuiau, să facă un print-screen, ori să proceseze aşa numita comandă "Copy-Paste" , care are rolul de a copia materialul selectat indiferent de conţinutul acestuia, eh, observând panica din sală, mai aruncam câte-un ochi şi pe "Youtube", unde bine-înţeles că mă delectam cu Bob-Marley - could you be loved , şi asta mă bucură pentru că eu defapt eram foarte mândru de mine deoarece am terminat primul. Pentru că dacă ar fi terminat orice alt cocălar din sală înaintea mea subiectul, probabil ar fi accesat şi el acelaşi youtube, însă ar fi ascultat un stil mai melodic al muzicii noastre, numit "Manele" , şi ... vă daţi seama că ar fi fost o atmosferă de nedescris în sală. Oameni chinuindu-se să rezolve aşa numitele subiecte digitale, iar pe fundal, auzindu-se muzica ce denotă atâta inteligenţă... "maneaua"

Buuun, trecând cu bine peste primul subiect urmează al doilea, depăşesc şi cele 22 de minute, se taie net-ul, şi (surpriză) , soseşte a doua foaie. Să fi văzut acolo termeni fraate, printre cei mai adânci şi necunoscuţi termeni ai IT-ului, care aveau ca semnificaţie cele mai simple lucruri defapt.

Oricum , întrebând prin stânga şi prin dreapta, am reuşit să rezolv şi al doilea subiect, şiiiii ce credeţi ? Soseşte al treilea subiect!

Care bine-înţeles că avea subiecte şi pe faţă şi pe verso, mama-mia, au început durerile de cap, palpitaţiile, frisoane, călduri, emoţii, agitaţie în sală... Dar bine-înţeles că am scos asul din mânecă, şi... au sosit in sală profesoarele de informatică, care au servit în ajutorarea elevilor nepricepuţi în ale "maşinilor de calcul" numite calculatoare, (digitale)
Şi dute în power-point, dute-n Excel, dute-n io mai ştiu ce program, eram pierdut, şi... aş fi preferat să stau să le fac un blog stimabililor de la ministerul culturii decât să stau să creez proiecte în power-point şi formule de calcul în Excel.

Se fini , cum s-ar spune, s-au efectuat şi aceste examinari digitale, iar acum urmează o altă competenţă LINGvistică ce are să supună elevilor abilităţile bilingue , în limba engleză, sau după caz... maghiară (iecs) , franceză sau germană!
Acesta se vor desfăşura în luna MAI, a acestui an, şi sunt foarte nerăbdător să parcurg aceste competenţe LINGvistice împreună cu stimabila domnişoară de Lb. Engleză!

O altă veste pe care am aşteptat cu nerăbdare să v-o aduc la cunoştinţă, este faptul că în viitorul apropiat nu veţi mai fi nevoiţi să vă aşezaţi în faţa calculatorului, şi printr-un simplu click să-mi citiţi creaţiile, veţi beneficia de o variantă muuult mai simplă, adicătelea să vă "sculaţi" dimineaţa devreme, să o luaţi la tălpăşiţă până la cea mai apropiată Librărie şiiiii, să cereţi cartea domnului Moza!
Carte care va fi scoasă în curând şi care va conţine un volum de poezii , nu ştiu care va fi titlul acesteia, aşa cum nu ştiu încă nici ce poezii va conţine, deoarece.... muzele mele îs plecate, departe, poate pe marte.

Aşa că eu în loc să stau să scriu pentru publicare, o poezie, două, stau şi mă bălăcăresc aici pe blog. Ştiu, îmi sunteţi recunoscători. Genul poeziilor, probabil unul simbolist, pentru că sunt mare fan al simbolismului şi al poetului G.Bacovia, mda ştiu, vă ve-ţi tăia venele în lung şi-n lat când îmi veţi citii creaţiile, aşa că recomand micilor emo-nei , să-şi pună bani la puşculiţă pentru două lucuri care vor mai conta în viaţa lor. DOUĂ LUCRURI!!! Şi anume : LAMA şi CARTEA!

Data sosirii pe piaţa naţională a cărţilor probabil va fi în primăvara lui 2011, nu ştiu nici eu exact, asta se va întâmpla în funcţie de imaginaţia mea.

Pus în temă sunt cu o redacţie din timişoara, o editură mai bine zis, al cărui nume nu vi-l dau, iar ca şi sponsor este domnul Titus Slavici, directorul univerităţii din Timişoara, Ioan Slavici, şi al unui lanţ hotelier ce cuprinde o gamă laargă de desfăşurare prin diferite oraşe din ţară.
Vă mulţumesc că v-aţi plictisit împreună cu mine.
BAU!

Pe un cal alb !

Pe-o gură de rai , lansat , zburdalnic , călare...era chiar Ştefan, Ştefan cel Mare!

Era pe naiba! Cică aşa se zicea pe vremuri, când aventurierul îşi lua inima-ntre dinţi şi pornea la drum, se lupta cu viscol, deh ... turcii erau plecaţi! Jucau darţ în bodega de pe colţ, răguşiţi de-atâtea aruncări , se pun în jos la masă , Comandă ei o bere, şi-apoi pleacă acasă.

Este aproape imposibil să mai născocesc ceva prin mini-semi-parţialo-creieru meu, abuzat fiind de atâţia receptori, comuni , cu stimuli ce-şi năzară, că vor doar iarbă verde, lucru bun din ţară. Am plecat şi eu la drum, să caut ce-oi găsi, dar drumul meu adesea ... se-ncurcă la răscruce, şi-apoi lăsat în voia sorţii, mă rătăcesc agale...
Mi-e că pier, dar am un prieten, e umbra mea cea deasă, ce la greu cam niciodată nu mă lasă, dar mai e şi-o ceaţă, de-ţi îngheaţă creieraşu, căci rătăcind ceasuri ... şi ceasuri, îţi pierzi gram de speranţă, crezând că n-ai destulă... alerg, şi alerg, şi alerg! Să mă oprească cineva, să sară-n faţa mea, să-mi spună răspicat "Nu te duce-n vale, e pustiu şi capăt de drum" Dar cum încăpăţânarea se respectă, căci la ea acasă fiind, îmi continui liniştit de drum! Ce-i drept îmi trag şi răsuflarea, îmi trag şi două palme, ce ? Eu plecat de-acasă, să mă-ntorc din vale ? Dup-atâta drum, dup-atâta oboseală, dup-atâtea stele numărate, dup-atâtea lungi discuţii cu luna mea frumasă ? Nici gââând! Nu mă-ntorc acasă!!!

Deşi ar fi ... cam un motiv, căci e gândul ce-mi tresare, rar ... ce-i drept,  despre locul care, totdeauna, liniştit îmi ţine piept! Este locul în care vrei ca să te aflii, când ţi-e greu şi când ţi-e rău,  este locul care adoarme, este patul tău! Te arunci ... şi parcă nu durează, nici măcar o clipă ca să adormi atât de liniştit, uitând de griji şi frică. Te-mpaci cu el cum nici doi fraţi nu se împacă, îţi şpteşti adâncele secrete, ce nu credeai c-ai să le scoţi, nicicând la suprafaţă, somnul e un lucru magic, iar visele splendori, ce se lasă exploatate, iar cu puterea minţii, ele pot fi controlate!

M-aşteaptă un cal alb, vă las cu drag!

M~

Da, pot!

Da, pot, să ce ? Să "ce" vreau eu!
Ideea este şi aşa că numa ce m-am întors acasă, după o lungă, tare expediţie, da , am fost să-mi plimb plămânii la aer curat, "oxigenare" se numeşte! Ah şi un mic stop, ca şi-o escapadă alături de stângacii mei, ei fiind doi (cu mine trei) , că tot veni vorba, am să explic şi celor care nu înţeleg (pe nume retarzi) am să le explic de ce se poartă ceasul pe dreapta!

Păăăi, dacă tot nu v-aţi dat seama singuri şi dacă tot sunteţi mari cu capul mic, ori capul mare şi creierul mic, ori pur şi simplu retardaţi dezaxaţi mintal, pierduţi în spaţiu, regăsiţi pe marte, culegând prune, vă spun eu, stângacii poartă ceasul pe dreapta ... d-aia !

Oricum ce vă intereseaza pe voi ? Care vă credeţi deştepţii lumii, care vă credeţi inteligenţii omenirii, care vă credeţi buricul pământului.
Păi dacă tot sunteţi aşa deştepţi, puneţi-vă rotiţa în funcţiune şi faceţi ceva inventiv, sau de aşa ceva n-aţi auzit ?

Nu vă luaţi de titlu! Este sugestiv, plus că venind la ora 6 fără ceva, dimineaţa, acasă, îndeajuns de "bine-dispus", în aşa fel încât să te chinui să mai scrii şi cu diacritice, vă imaginaţi ce greu este să găseşti un titlu care să se potrivească în fapt cu textu de rahat cu care vă aberez eu.

Da. pot! Deobicei dacă poţi ceva înseamnă că eşti capabil, iar dacă eşti capabil, înseamnă că poţi! Logic, nu ?  Pot face o serie de lucruri pe care voi, cei obişnuiţi nu le puteţi face, sâc!
De exemplu, scriu cu stânga. Unul ca şi tine (care mă înjuri acum) probabil că nu poţi scrie nici măcar cu dreapta, dar mai ... cu cealaltă, şi probabil că dacă nu poţi să scrii, eşti bun să faci altceva cu dreapta, ok use it! Iar dacă faci asta înseamnă că porţi ceasul pe stânga, HA ! Te-am dat de gol!
Păi să vedem ce mai pot face. Da, pot, să răspund la e-mail-uri puţin cam idioate în care mi se cere să mai scriu câte ceva! Păi voi cecredeţi că aşa merge ? Imaginaţia şi inspiraţia nu vine la comandă, băi, tu ăsta! Care ai avut singuru moment de inspiraţie în viaţă când te-ai gândit că  e mai eficient să duci paharul la gură decât să duci gura la pahar. Acceptabil şi în cazul sticlei. (În cazul meu, sticlei de APĂ) Da, după ce că pot să fac atâtea lucruri ciudate, mai pot şi să fiu un "rolle model" pentru unii, nu beau, nu fumez, şi mai ales nu-mi înşel prietena. Ce, ai palpitaţii faciale ? Nu-mi înşel prietena pentru că n-am aşa ceva, evident. Gotcha! 

Uite cum din două cuvinte simple "da, pot" scot o imensă şi-ntreagă aberaţie, aberaţie despre ce ? Despre prostia umană... 

Despre ce vreţi să vă mai învăţ ? Despre fete felul lor de a "seduce" şi despre cum le place să mintă şi să-nşele şi să facă faze naşpa ? Neah, am destule experienţe încât probabil aş mai sta vreo două, trei ceasuri , să vă înşir argumente precum că niciodată n-o să-nţelegeţi fetele. Vă zic eu, Sigmund Freud s-a chinuit şi a studiat 40 de ani din viaţă şi n-a reuşit să le înţeleagă.
Aşa sunt ele, nişte fenomene ciudate ale naturii, deobicei unele arată ca o floare, frumoasă. colorata, drăguţ mirositoare, însă vedeţi voi, toate florile se ofliesc la un moment-dat, aşa că n-aveţi de ce să vă faceţi griji, mai bine aţi fi precauţi cu ce apă le udaţi şi atenţi pe unde cresc ele. 

Deobicei nu-i frumos să-ţi crească toate în ogradă, e prea greu să le uzi pe toate, şi plus că e posibil să mai şi uiţi de ele, aşa că cel mai bine e să-ţi iei, fain frumos un ghiveci, îl pui în casă, şi-ţi plantezi planta favorită. O uzi mereu, o atingi, vorbeşti cu ea, iar dacă ai grijă e posibil să nu-ţi ofilească o perioadă de tim, îndelungată!

Ce ? S-a făcut târziu ? "Da, pot"  să mai stau!

Dar nu cu voi!

M~

Dragă cititorule, ia te rog aminte!

Bine v-am regăsit dragii mei, aţi sperat că am rămas fără idei ?
Eh, vorba boului în târg „speri mata, dar speri degeaba” , mă rog, pronunţată merge altfel, intonaţie aveţi şi voi, deşi n-aveţi nevoie, nu vă dau de citit poezii. În speranţa că nu deflorez în întregime aş vrea să vă întreb ce părere aveţi despre cărţile pe suport electronic ? (pentru retardaţi, cărţile citite pe un monitor) Eu sincer să vă zic, că oricum n-aş fii în stare să vă mint, jur, vă spun că în curând şi spre viitor, acestea vor domina culturalizarea lumii, deşi nu-mi place să zic asta, parcă uneori preferam să am intimitatea mea cu o carte pe suport de hârtie, cu acea carte reală pe care o pot ţine în mână, al cărei miros îl pot simţii gâdilându-mi simţurile olfactive, carte care totuşi reprezintă o bogăţie de patrimoniu, o comoară pentru cititor, o gură proaspătă de aer luată noaptea, târziu, ascuns adânc în dormitor, tolănit în pat, în cel mai relaxant şi odihnitor loc de pe planetă.
Urmărit parcă de-o linişte ce apasă, eventual acel lătrat de câine de prin ogrăzile îndepărtate, reuşeşte să mai trezească un gând precum că totuşi „eşti aici, în casă! Nicidecum în lectura din mână!”  

Cred ca am o obsesie, obsesia de a pierde acel ceva, şi ştiu că şi voi aţi simţit cel puţin odată în viaţă, sau aţi avut acest sentiment, însă la mine e diferit, este obsesia pentru aceas carte veche, uşor rumenită, parcă arsă de vechimea ei, paginile vag pătate şi îndoite pe alocuri, cuvintele tipărite cu un font necunoscut mie, mici, dar cotor solid, sunt acele cărţi care merită citite oricând, oriunde, oricum. (Şi nesimţit fiind, n-am să vă dau nici un titlu sau exemplu, nu vreau să-mi împart cultura cu voi) Da ştiu, şi ce dacă-s obraznic ? Am prea mult bun simţ pentru lumea ce mă-nconjoară, prea mult respect chiar şi pentru cei necunoscuţi, prea ascultător al vorbelor destinului , dar şi prea naiv faptelor ce mi se întâmplă, ahhh şi am uitat să precizez cumva modest ?

Aşa cum diamantele sunt nişte obiecte preţioase care in fond definesc luxul pentru cei ce şi-l permit, aşa cum pietrele preţioase şi rare, sunt extrem de scumpe la vedere cât şi la buzunar, aşa vor fi şi cărţile din zilele noastre de azi, nişte obiecte pur unicate şi foarte greu de procurat.

Luaţi aminte, cititori!

M~

Flacăra mov, arzând , uşor mocnită!

Afară plouă ...

În casă nu!


Da, bine-înţeles, în lipsă totală de imaginaţie, dar cu o amărăciune destul de seacă-n gât pentru următorii cinci ani, n-am altă treabă decât să stau noaptea şi să vorbesc despre "Cel ce-a pus picioru-n prag" Despre al nostru stăpân, prea măritul şuviţat (mai nou chel) , Băsescu, cel care habar n-are să fredoneze imnul ţării noastre, cel care habar n-are de cine este scris acest imn.

Şi vi se pare tragic faptul că nu ştie să cânte imnul ? Dacă da, vă spun eu ... mai tragic este momentul în care 60 % din voi l-aţi votat!

Care-i treaba ? Păi treaba e aşa, dacă tot a plimbat România dintr-un rahat în altu, hai sa vedem ce face în următorul cincinal, sigur! Votat! Însă vedeţi voi, fiecare acţiune din asta de adunături electorale , care se presupune a fi extrem , dar extrem de serioasă, pentru că totuşi este vorba de viitorul ţării noastre (ce naiba), are câte o parte amuzantă.

Iar ceea ce mi s-a părut mie comic după alegerile din luna decembrie este probabil modul în care s-a făcut o analiză vestimentară a piratului, şi nu doar a lui, ci şi a întreg partidului PD.

Se spune că ziua de joi este ziua flăcării violet (prostii, am camera vopsită violet de luni până luni), ma rog, ideea în sine este că in acea zi veritabilă de joi, băsescu & co. purtau fiecare câte un accesoriu mov,  piratul cică avea un pulover, BOC-BOC avea o cravată,E. UDrea probabil  că avea bikinii mov (nu ştiu) , şi lista poate continua , dar total fără nici un sens, pentru că eu  nu obişnuiesc să cred superstiţii de genul ăsta. 
Dar, evident, participanţii din opoziţie respectiv Geoana (oltean fiind) crede cu tărie că a pierdut alegerile tocmai din prisma faptului că inamicul no1 purta acel pulover mov în seninătatea zilei de joi.

Şi dacă e să facem o analiză a faptului în sine, am vedea că : Flacara Violeta este un cuvant ce apare in vechile texte egiptene sacre sub numele de Saqqara (sau Sakara – in traducere Focul Sacru) ce a fost folosit in antichitate in interiorul Scolii Misterelor . Flacara Violeta reprezinta esenta uneia dintre cele sapte mari raze de vindecare. La fel cum lumina soarelui trece printr-o prisma refractandu-se in cele sapte culori ale curcubeului si lumina spirituala se manifesta sub forma a sapte raze fiecare avand culoarea, frecventa si calitatea Constiintei Hristice. Raza violeta este cunoscuta sub numele de ”a saptea raza”, iar atunci cand o invocati ea va cobori in inima dumneavoastra unde va forma Calitatile Hristice ale compasiunii, iertarii, dreptatii, libertatii dar si transmutarii”. Ea este folosită de fanii emisiunii lui Oreste în diverse moduri: ”Ne imaginam ca din palma iese o flacara violeta care creste treptat, cuprinzand obiectul sau incaperea de curatat. Toate energiile negative cuprinse de aceasta flacara sunt anihilate. In momentul in care consideram ca am terminat de curatat, ne imaginam flaciara ca se micsoreaza din ce in ce mai mult, pana dispare in palma noastra”. Dacă Băsescu și-a imaginat că Geoană se micșorează tot mai mult pînă dispare, e sigur că i-a ieșit.

Cât de mult poţi să delirezi ca să poţi crede cu adevărat aşa ceva ? Bănuiesc că nu-s singurul care-şi pune asemenea întrebări...

Dar şi mai trist este că aceste deliruri mistice tind să se plimbe prin ţară precum precum se plimbă Monica Bârlădeanu prin birourile (sau pe sub birourile) de la casa albă. Până să ajungă ea acolo era neagră, oricum. (Casa) 

Ce mi-a plăcut cel mai mult ? Hmmm, dacă ar fi să cataloghez după seriozitatea acordată ar fi momentul în care băselu deşi încă nu câştigase alegerile, s-a prezentat cu geniala replică "Un fleac, i-am ciruit" , replică care bine-înţeles că este copiata de la un mare regizor român. (copiată şi puţin editată)


Oricum, bănuiesc că v-aţi plictisit mai tare decât mine citind prostia asta foarte puţin pe plan politic, însă dacă ar fi să strâng o mână bună de cititori , sigur i-aş strânge nominalizând cel mai mare BOU la ora actuală, şi anume BOC.

Criminală replica, BOC-eşti un BOU.

Să trăiţi bine!!!

PS: o mică atenţie, să nu vă speriaţi că am scris asta joi, mă jur că n-am nicio legătură cu demenţii aştia!!!  :)

Perfectă asociere a umanităţii cu traiul grotesc.

 Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic, 

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic, 

A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată! 

Tot circulă o vorbă, deloc adevărată 

Că omul ar descinde din buna noastră rasă. 

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă! 

Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte 

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte! 

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi? 

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război? 

Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării? 

Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii? 

Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă, 

Ca să scornească arma distrugerii în masă? 

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim, 

E biodegradabil. Natura o-ngrijim. 

Iar omul otrăveşte, în fiecare zi, 

Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii… 

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi, 

Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi! 

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali, 

Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali, 

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie? 

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie! 

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă, 

Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă. 

Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat 

În obştea maimuţească vreun cocotier privat, 

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame 

Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame. 

Urmând calea cea bună şi, evident, corectă, 

Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă. 

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept, 

Devine şef acela viteaz, agil, deştept, 

Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească, 

De rele şi primejdii turma să şi-o ferească. 

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană, 

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană. 

Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt! 

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt, 

Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare, 

Nebuni după putere şi după bunăstare! 

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei, 

Contează doar averea şi înmulţirea ei. 

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna, 

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna. 

La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură 

Sunt legi de referinţă, a doua lui natură. 

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator, 

N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator.. 

Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos: 

La noi nu se întâmplă război religios, 

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri, 

Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri, 

Nici ordine mondială, şi nici naţionalism, 

Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism. 

E-adevărat că omul, acest biped gunoi, 

Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!




Nu-i creaţie proprie însă mi s-a părut atât de amuzantă şi totodată că are să exprime atât de multe mesaje încât nu m-am putut abţine să n-o postez.

Ciuss.

Simplă stare de spirit!

Şi iată-ne treji după o zi mai mult sau mai puţin specială, da, probabil după vorba bătrânilor ălora bolnavi şi sadici este specială, de ce ? Pentru că suntem in data de 20 Ianuarie, ceea ce înseamnă că ieri s-au împlinit nouăsprezece ani de la existenţa unui om pe nume Cristian, pe acest pământ rotund cu colţuri, cu suişuri şi coborâşuri, cu distracţie şi tristeţe, cu dragoste şi sex. (Ok, ultima parte scoateţi-o din ecuaţie) Şi ştiu că trebuia sărbătorită, şi pe de-o parte am simţit că am sărbătorit mai mult decât aş fi făcut-o în anii precedenţi, am început ziua cu un răguşit "La mulţi Ani" pe skype, ceea ce nu e totuşi normal, dar având in vedere situaţia dată, să trecem peste, apoi, a urmat un pahar de "Absolut", şi a mai urmat unul, şi încă unul şi s-a făcut ora 4 dimineaţa, pe urmă mi-am zis că e timpul perfect să mă tirez în pat, ceea ce am şi făcut de altfel. Bine nu înainte de a mai asculta încă odata una dintre preferatele piese (nu vă zic care este!). 

Dimineaţă.

Ohh, uhhh, aughhh, o mică durere de cap, care-mi consola ideea că trebuie să mă trezeesc şi să fac ce ? Să mă tirez la locul perfect numit de mine şcoală, şi zic loc perfect din mai multe motive, motive pe care s-ar putea să le ştiţi dacă mă şi cunoaşteţi puţin, puţin de tot mai bine! Mă rog, am moţăit, am mai stat câteva minute sub plapumă, oh ce bine era, pe urmă cu un curaj înfiorător de bine punctat, m-aş fi ridicat din pat şi m-aş fi dus la baie, bine, excluzând faptul că am aprins TV-ul puţin, pofta de leneveală era prea mare pentru mine, ok, mi-am zis, what the hell, ce-i cu mine, m-am ridicat şi am zburat precum batman in filmele tradiţionale, aşa am zburat eu direct în baie, treburile dimineţii, (dots dots) , pe urmă "ce să este oare" ? Problema cu care mă confrunt în dimineţile mahmure, (nu, nu capul) , ci faptul că nu prea aveam idee cu ce să mă îmbrac, nu era tocmai o zi al naibii de normală, (deşi mi-aş fi dorit asta) , ok, am sărit într-o cămaşă şi-o pereche de blugi, m-am înarmat cu mapa ce-mi denotă atâta atâta punctualitate, seriozitate şi care mă face să par uneori un "elev model" (omg) Şi m-am DUS , dus eram de acasă, la şcoală bai! Unde îţi este capul ? 

Ok, odată ajuns la şcoală , totul normal toată lumea chill, ceea ce aş şi vrut defapt, nu aveam chef de toate văicărelile alea că vaiiii "E ziua taaa, la mulţi ani" Şi toate prefăcătoriile alea ieftine care aveau ca scop un suc acidulat în bar. (Şi ştiu că unii din voi "colegi" s-ar putea să citiţi asta, dar îmi asum riscurile) Oricum exemplul nu e tocmai pentru toată gaşca, mai mult sau mai puţin...

Prima oră ? Ora de limba şi literatura română, preferata mea, toată clasa test, când colo ce să vezi, "un glas murmur şi rece de la catedră se auzii" : Cristi , tu ai notă ! Deci nu eşti nevoit să dai lucrare! 
Cam ăsta era efectul participărilor la toate concursurile alea de literatură în care juruiul nici măcar nu se sfida să trimită un răspuns, total anapoda. Având notă, m-am decis să părăsesc clasa, ceea ce am şi făcut, hopa sus la bar! Barul nostru cel de toate zilele, unde ne petrecem majoritatea timpului alocat şcolii, dacă stau să număr orele petrecute în clasă, cred că cele petrecute în bar le depăşeşte (Barul şcolii, exact în incinta ei) Mda, noroc că nu se serveşte alcool, îmi tot zic, de ce ? Nu că aş fi eu un mare fan al băuturii dar mi-e teamă cel puţin odată pe săptămână nu m-aş abţine de la o beţie cu colegii, şi apoi jos la cursuri e dezastru, negocierea afacerii ? Cel mai capabil negociator pe o scală de la unu la zece aş fi!

Ca să scurtez o să vă zic că restul zilei mi l-am petrecut într-un mod mult mai plăcut (nu la şcoală) ci într-un bar, iar dacă ai combinaţia perfectă de băutură sub nas, iar în faţa nasului persoana potrivită cu care să stai la taclale (mă rog, sau ceva mai mult decât taclale) Flirturi ? Posibil! Dar mă rog, atâta timp cât totul a fost ok e perfect.

Problema zilei ? Hmm, frigul, probabil asta o fost greşeala mea că am ales să ies înainte să se termine iarna, acum trebuie să îndur, tragic!

 Momentul plictisitor al zilei ? Ora de istorie, care a necesitat atenţie maximă timp de 60 de minute, baba nu ştia că e pauză deja, dar cine naiba să-i zică ?

And at the end of the day, pot spune că a fost o zi aproape perfectă, dar pe departe frumoasă

Ne auzim peste alţi nouăşpe ani, tot aici, cu acelaşi subiect de discuţie. Şi-un La mulţi Ani întârziat.

Fin. 

M~

La o scurtă plimbare!

Şi ce dacă , mi-am spus!

Era o după-masă nu tocmai însorită cu norii ieşiţi la plimbare vizitând toate colţurile lumii! Da, la fel şi eu, în schimb nu ieşisem singur, pe cărarea care ar fi trebuit să mă insoţească doar singurătatea într-un mod haotic dar puţin exagerat, îmi plimbam câinele (aş fi zis căţelul dar la 55 de kg nu-l poţi numi căţel) Anyway, să depăşim detaliile câinelui deşi îmi place enorm de tare de el, tocmai pentru simplu fapt că poate uneori are mai multă personalitate de mine şi nu se dă la toate mâţele care i se perindează prin colţii ochilor, tot timpu îşi aşează privirea doar pe cele care într-adevăr ar putea să-i mârâie melodic la ureche în timp ce el se agită ca un leopard fugind energic după pradă.

Şi da, acea cărare uşor pietruită, dar nu aşa de uşor prăfuită avea să-mi intersecteze o pereche magică a doi ochi care aveau să-mi fure gândurile într-un mod în care doar o starletă de la Hollywood ar face-o.

Eram la capătul răbdării, iar acel monstru însă totuşi frumos, il plimbam în lesă de mai bine de 45 de minute, ceea ce deobicei obişnuiesc să o fac doar vreo 25, maxim 30 de minute. Se opreşte la orice tufiş miroase cu meticulozitate orice plantă, de parcă ştie că mie-mi plac "plantele" , am râs , am zâmbit subtil când mi-am amintit că poate eu. dar şi el avem aceleaşi hobby-uri. Însă am continuat agale plimbarea obişnuindu-mi gândul că are şi el nevoile sale, dar forţat totuşi să percep nevoile animalelor altfel decât aş percepe nevoile noastre. Începusem să zobr cu mintea la tot felul de lucruri importante sau mai puţin importante, deşi in acelaşi timp, îi adresam întrebări legate de viaţa mea, bestiei pe care o plimbam în lesă. Bine-înţeles că răspunsul era o totală linişte ce parcă domnea atât asupra sufletului meu cât şi asupra sufletului lui, însă ştiţi şi voi că şi tăcerea este un răspuns, şi de cele mai multe ori, afirmativ! Atunci a urmat întrebarea spre el dacă mai ajungem şi noi acasă, nu de alta, dar aveam o poftă nebună si inexplicabilă de a vedea următorul episod al serialului preferat şi o sete nestingherită pentru un pahar de acea licoare verde de care vă povesteam în textele anterioare. Bine-înţeles că după acea întrebare s-a uitat puţin crispat la mine, parcă înţelegea tot ce-i spuneam, m-a privit în ochi cu acei ochi ai lui negrii şi extrem de mari , şi dintr-o dată , ce să vezi ? Surpriză, s-a smucit, în aşa fel încât dacă nu eram atent il scăpam în voia libertaţii sale pe-un plai verde , dar totuşi sufocant de clădirile care îşi incepeau o nouă viaţă chiar în apropierea acelei cărări pe care noi ne făceam rondoul. Cu alte cuvinte era semn că el încă, probabil n-a găsit planta potrivită pe care s-o "coloreze" şi nici tufişul potrivit care să-i ofere acel parfum de "dute acasă animalule" , probabil comunică cu plantele (ce păcat că oamenii nu pot face acelaşi lucru)

Aşa că mi-am continuat mersul cu paşi lenţi şi repetaţi care erau întrerupţi periodic de el, altă nevoie... un alt pit-stop pentru mine. Ajuns îndată la colţ, acel colţ care tot timpul avea să-mi amintească vag de frumoase clipe petrecute chiar sub acel tei înalt şi amenninţător de bătrân, stingher, parcă şi singur totodată mă răscoleau amintiri adânci, însă erau doar amintiri, casa veche pe care obişnuiam să mă sprijin altădată, acum îmi lăsa doar un gust de depravare care în fond ar fi necesitat nişte reparaţii. Vopseaua era căzută demult, geamurile mici ce-mi semănau a cabană a munţilor Bucegi, specific parcă, mică dar totodată parcă şi uşor tristă, cu o poartă la intrare dintr-un lemn uşor prelucrat dintr-o scoarţă de copac foarte rar găsită ca şi specie.
Mi-am zis că ce-ar fi să mă odihnesc şi eu cinci minute pe acea băncuţă foarte probabil mai bătrână decât mine şi încă vreo doi, trei prieteni, la un loc. M-am aşezat, câinele a luat şi el poziţia de şezut şi stăteam şi reflectam, la ce ? Nu ştiu nici eu, pierdut eram prin spaţii deschise ale obiectelor care ne înconjoară ale sufletului meu uşor pueril care se arunca altădată pradă oricărei tentaţii. Relectam asupra faptului că poate are să vină ploaia, să mai spele ogrăzile murdare şi potecile prăfuite de atâta singurătate. Totuşi ideea de ploaie nu mă speria şi parcă aş mai fi vrut să stau însă a mea bestie mi-a dat de înţeles că e timpul să o luăm din loc. Am pornit!

Săltat în picioare, şi eu şi el , am tras aer în piept , adânc ca să-mi aerisesc până şi ficatul îmbitat în alcool. Era colţul de stradă care se intersecta cu strada pe care eu locuiam însă mai aveam cam 8 minute de mers, în stil plimbatic până la casa părintească. Pur şi simplu parcă înotam prin năfalele de praf şuete care-şi făceau siesta chiar in faţa mea! Am mers, şi am mers, am tot continuat să merg până într-un moment în care EL din nou m-a oprit. Totodată oprit în loc, mi-a sărit în ochi (şi as putea s-o numesc) mama natură , era rezemată de un copac în faţa mea şi privea atentă la mine ca şi cum ne-am cunoaşte de o viaţă, era prima dată când o zărisem pe acea zână a frumuseţii in acel sătuc, mic uşor restrâns la număr de locuitor, era prima dată când emoţiile m-au lovit direct, începând cu picioarele şi urcând în intreg corpul prezenzându-mi furnicături până în vârful capului (nu vă gândiţi la prostii). 

În acel moment situaţia s-a schimbat dramatic, simţeam că nu mai eram eu acela care se grăbea acasă ci câinele meu. Simţeam că parcă aş vrea să schimb două vorbe, simţeam că aş vrea s-o cunosc şi să-i vorbesc (cu alte cuvinte vroiam să o "agăţ") Parcă prin uşoarele năfale de vânt părul îi zburlda oferindu-mi acea senzaţie de euforie acută. Iar îmbrăcămintea ei simplă şi puţin extravagantă îmi descria bunătatea sufletească care se adâncea în toată inima ei. Avea o privire caldă, puţin diabolică, tentantă, interesantă, avea o privire atrăgătoare, acea privire care pusă în faţa unei camere ar fi atras probabil jumătate din populaţia ţării noastre, le-ar fi captat atenţia doar cu privirea! Avea o bluză cu guler înalt, de-o culoare apropiată de vişiniu, era o culoare la fel de caldă ca şi faţa ei poate perfectă.  Zâmbetul larg, ochii mari, nasul mic, dar uşor ascuţit şi îndreptat în jos. Mi-am luat inima-n dinţi şi i-am adresat tipica întrebare cu care poţi vreodată să te bagi în seamă "Îmi zici te rog, cât este ceasul ?" Bine-înţeles că in acel moment şi-a dat şi ea seama că nu era vorba doar de o "pierdere de timp" şi că ceva între noi se înfiripă. S-a apropiat de mine şi in timp ce păşea uşor mi-a transmis faptul că nu posedă un ceas în momentul de faţă, dar că i-ar face plăcere să vină la o plimbare cu mine, poate aflăm mai departe de la vreun trecător de pe stradă. Zis şi făcut, urotorul lucru care mi l-a spus a fost faptul că mi-a lăudat câinele, îmi spusese că s-a îndrăgostit de el şi că l-a mai văzut de ori câte ori trecea prin faţa casei mele. Eu puţin deranjat de această afirmaţie, probabil din cauză că n-a spus acest lucru şi despre mine, am inceput să-i descriu plimbarea mea care până-n momentul în care m-a însoţit era al naibii de plictisitoare. Uşor, uşor continuam cu complimente drăguţe şi subtile, fapt care denota doar zâmbete pe faţa ei si chicoteli puerile, a început să-mi povestească cum că, şi ea era puţin tristă până să apar, că defapt ăsta ar fi fost motivul pentru care ea se afla afară pe această vreme uşor înstabilă dar gata să ne ude hainele, când am întrebat-o care a fost motivul pentru care ea s-a întristat a lăsat puţin spaţiu între discuţii şi mi-a zis puţin mai direct că o supăraseră părinţii, o supăraseră pentru că deşi ea era majoră (nu mi-a zis vârsta) părinţii ei continuau să-i interzică tot felul de lucruri, lucruri care pe noi adolescenţii libertini ne enervează la culme, uneori.

Astfel plimbându-ne uşor pe stradă, ajunşi totodată în faţa locului în care şedeam de vreo doi ani, şi in faţa curţii pe care animalul meu era rege, am hotărât să-l las pe el acasă, din ce cauză nu ştiu, probabil vroiam să fiu puţin mai comod, vroiam să fiu poate atent doar la ea, nu şi la câinele care mă scotea din minţi pentru că el avea de gând sa miroase orice îi ieşea în cale. Aşa că l-am băgat în curte, i-am scos lesa de la gât şi l-am lasat liber pe domeniul lui, după care am continuat plimabrea (care a deveint puţin mai romantică ,fiind singuri) plimbarea cu fata care mi-a luat minţile la fel de repede cum banca îţi ia bunurile atunci când nu faci plata la timp. Am continuat să mergem timp de vreo 5 minute, timp în care i-am povestit şi mi-a povestit viaţa întreagă, cum că este singură de ceva vreme, nu mai are prieten (la fel şi eu de altfel, ce potrivire) , cum că ar fi interesată de o relaţie care să-i acorde toată atenţia necesară ... şi multe, multe alte lucruri, care la un moment-dat aveau să fie oprite de ploaia care începea să se abată asupra noastră. Am făcut stânga imprejur şi am grăbit paşii deoarece nici eu nu eram îmbrăcat adecvat unei ploi, care se arăta să fie destul de groazincă dupa norii furioşi care se plimbau deasupra noastră, am întrebat-o dacă doreşte să o conduc acasă şi mi-a răspuns că nu doreşte să meargă acasă, nu vrea să reia certurile din familie. Aşa că i-am propus să ne ascundem în interiorul unei cafenele bătrâne din acel sat. A acceptat mai repede decât m-aş fi aşteptat, într-o doară ne-am luat de mână şi ne-am abătut de pe drum. Faptul că eram amândoi conştienţi că acolo se infiripă ceva mă înnebunea dramatic de tare, am plecat spre acea cafenea, prima dată în acest început de an am simţit că una din zilele mele plictisitoare are să se termine mai frumos decât s-ar fi terminat serialul meu preferat. Aşa a şi fost. Continuarea este de ne-relatat însă v-o puteţi imagina şi voi ...

It's all gone!

Aş vrea să pot spune că titlul defapt reprezintă numele unuia dintre cele mai bune filme văzute de mine, şi poate chiar unul dintre cele mai bune care există în materie de fapte inspirate după viaţa reală, însa NU!

O scurtă relatare.


,,It"s all gone" defapt reprezintă un nou capitol al acestui blog, un nou capitol al vieţii.
Eu defapt, tot timpul am fost de părerea că doar un om puternic este capabil să facă diferenţa între trecut, prezent şi viitor. Iar dacă eşti de principiul că ceea ce înseamnă trecut pentru tine, cu fapte bune şi rele, cu clipe frumoase , dar şi triste, cu momente , rămâne trecut, atunci se poate spune că eşti un om echilibrat cerebral, ceea ce nu mulţi observă este faptul că ei defapt încearcă să trăiască în trecut, ceea ce este defapt total greşit având în vedere că noi nici măcar în prezent n-ar trebui să trăim, ci defapt în viitor. Pentru că pe de o parte dacă stam să ne canalizăm toată energia asupra prezentului, şi să consumăm toate resursele existente deja, poate chiar şi pe cele care sunt pe cale de dispariţie, atunci clar, viziunea noastră este captată asupra prezentului doar, ori eu, sau poate oricare din voi se gândeşte la o familie, nu acum, poate nici în 10 ani, dar ştiţi si voi vorba "shit happens" , se va întâmpla odată şi odată. Iar pe de altă parte dacă încerci puţin să laşi trecutul în urmă şi să te concentrezi asupra viitorului, să laşi pesimismul acasă şi să pleci la drum cu optimismul ai avea mai multe şanse de a reuşi cam tot ceea ce-ţi propui (acum în prezent, pentru a face în viitor).

Este ca şi cum am deschide cartea cu păcate, în filele anterioare se află atât păcatele cât şi faptele bune, iar în cele viitoare se află misterul, ceea ce uneori poate fi extrem de interesant.

Defapt, nu uneori, tot timpul , un lucru care-ţi denotă mister şi iţi captivează curiozitatea merită să-l încerci, asta defapt dacă eşti îndeajuns de puternic şi capabil. Iar cu alte cuvinte viaţa este ca şi un joc de Poker, unde dacă nu îţi rişti puţin banii pe care îi ai puşi în joc, rişti să nu ajungi niciodată chip-leader. Ceea ce înseamnă că în viaţă niciodată nu vei ajunge să-ţi atingi punctele culminante sau măcar să-ţi trăieşti viaţa cu adevărat aşa cum îţi doreşti.

În materie de sentimentalism şi dragoste trebuie să existe şi un strop de nebunie pentru că altfel totul s-ar desfăşura dupa anumite reguli, ceea ce înseamnă că eşti condus psihic de anumite chestii care te fac să-ţi trăieşti viaţa dupa criteriile lor, nicidecum după criteriile tale.

Iar dacă nici într-o relaţie nu eşti dispus să-ţi rişti "pielea" înseamnă că poate chiar n-ai de gând să trăieşti şi eşti doar o altă scursură a societăţii.

O schimbare, o schimbare tot timpul face ca lucrurile care deja sunt adânc băgate în rahat, să arate proaspete şi gata de o nouă aventură, dar cât să dureze oare ? Asta depinde doar de caracterul şi personalitatea celor doi. Pentru că dacă nu există personalitate şi puţin de mister (cum ziceam şi mai sus) arată (cel puţin în imaginaţia mea) ca şi un câmp de luptă, dar după luptă, vă imaginaţi şi voi ce înseamnă asta, acea pată roşie scursă în urma rănilor, în care mai zac câteva trupuri însă fără suflare...

Însă! O schimbare nu ţine doar de acel ceva ce trebuie schimbat într-o relaţie, ci mai ţine şi de o schimbare radicală pe care trebuie să o faci în viaţă, o decizie, şi asta constă uneori în a renunţa la ceva care te face să te simţi bine, doar pentru altceva (care nu ştii) dar s-ar putea să te facă să te simţi şi mai bine, poţi să renunţi la o jucărie, la o motocicletă, la un autoturism, poate chiar şi la persoana iubită.

Şi merită efortul atâta timp cât (şi repet) există un risc aparte care face ca totul să fie mai interesant, dar şi senzaţia de a schimba total şi radical lucrurile. Nu ştiu, poate asta sună un pic a libertinism însă nu ne-am născut sclavi, ne-am născut să fim liberi. Şi avem această libertate şi de exprimare şi de implicare şi de socializare până şi de a face ceea ce ne place, însă partea tragică este că puţin mai mult din trei sfertul populaţiei nu ştie cum să profite de această libertate. Toţi se simt limitaţi!

O scurtă oră de dirigenţie sau cu alte cuvinte, un sfat bun, sau o lecţie de învăţat!

Camera de gardă

Era noapte, era întuneric, şi asta făcea ca totul să pară mult mai terifiant în saloanele cu pacienţi, saloane care vag erau luminate de câte un neon bolnav care într-un suflet mai pâlpâia, dar nu mai avea mult, începea şi el să se stingă , incet ... incet!

 Iar odată cu acel neon parcă şi eu începusem să delirez, să mă gândesc la tot felul de escapade care aveau să-mi invadeze mintea şi-aşa destul de bolnavă care era în stare în acea vreme chiar să şi sfâşâie acel ceva care avea să-mi redea bună starea de care aveam nevoie. Dar ce puteam să fac ? Stăteam trântit în acel pat care începuse deja să mă calce pe nervi destul de serios deoarece cu oricâtă precizie m-aş fi mişcat tot nu reuşeam să găsesc o poziţie cât de cât comodă, furnicături şi pişcături, astea erau simptomele care toată noaptea aveau să mă ţină treaz prin prisma durerilor provocate pe spate, furnicăturile începeau de jos , începeau cu gleznele mele fragile şi destul de încleştate în căluşele care mă ţineau prizonier în acel pat. Pişcăturile de asemenea le simţeam pe toată şirea spinării, iar parcă în acel moment aş fi preferat douăzeci şi patru de ore continue de tortură irachiană în locul acelor pişcături care aveau ca scop să mă mobilizeze în acel pat pentru totdeauna.


Însă am ştiut, iar singurul lucru care mă mai motiva să scap din acea închisoare cu care mă confruntam atât fizic cât şi psihic era faptul că dincolo de acele saloane care zăboveau într-o linişte profundă şi ameţitoare, era familia mea, cei doi băieţi ai mei pe nume Collin şi Marcus dar şi stăpâna mea, soţia, pe nume Sarah, ei erau singurii care practic mă ţineau în viaţă, iar într-un pat ca şi acela, ori aveai o motivaţie puternică, ori piereai şi intrai în capcana terorii , a fricii, dar şi a nebuniei!

 Ce m-a adus în starea aceea habar nu aveam în acel moment dar singurul lucru pe care îl ştiu este că mă luptam continuu cu mintea mea pentru a putea rămâne lucid dar mai ales pentru a-mi amintii ce mai exact m-a trântit în acel dureros loc.

Parcă printre imagini vizuale , flash-uri aveau să-mi reîmprospăteze memoria, iar ăsta era un lucru al naibii de bun având în vedere lupta crâncenă pe care o duceam...începeam să-mi amintesc, vag ce-i drept, dar erau totuşi nişte imagini cât se poate de clare, iar tot ce-mi aminteam este că mă aflam în staţia de metrou aşteptând acel ceva care avea să mă ducă la birou, acolo unde îmi petreceam aproape doisprezece ore din zi. La un moment-dat un fum înnecător a început să invadeze staţia iar panica deja începuse să cuprindă mai bine din jumătatea oamenilor aflaţi acolo din acelaşi motiv ca şi mine, metroul ce avea să ne ducă la destinaţie ...

 După un minut, tot ce-mi mai amintesc este că viziunea mea a început să fie extrem de neclară şi pe alocuri vedeam oameni picaţi la pământ sau care se sprijineau de ziduri pentru a mai rămâne în picioare, eu stând pe aşezat pe o bancă probabil mi-a fost mult mai uşor să rezist asupra presiunii pe moment, însă dintr-o dată, parcă cineva a stins lumina, totul s-a înegrit în faţa ochilor iar eu m-am prăbuşit la pământ de asemenea.

Când am deschis ochii din nou, mă trezisem deja în acel salon destul de sinistru , pe un pat, legat de mâini şi de picioare, am început să strig, să urlu, am strigat după ajutor dar în zadar, începusem să-mi pierd şi vocea deja iar energia mea era pe terminate, simţeam cum nu mai am putere nici măcar să mai strig un amărât de ajutor sau de a chema pe cineva...

 Din nou aţipisem, cred că aţipisem bine pentru că trecuseră mai bine de 9 ore de când eu trebuia să fiu deja la birou, iar singurul lucru care mă încânta în acel salon era un ceas vechi cu pendul atârnat pe perete, pendul ce avea să ma hipnotizeze până uitasem de mine iar ochii îmi erau deja încrucişaţi fără nicio problemă.

 Acel ceas avea să fie salvarea mea, avea să fie fereastra mea de scăpare din acel infern, acel ceas prin ticăitul său puternic m-a trezit într-un moment în care nu m-aş fi trezit singur nici dacă acasă în pat fiind cu Sarah aş fi pus zece ceasuri digitale să sune şi tot degeaba, mă trezise dintr-un somn extrem de profund, iar când am deschis ochii primul lucru pe care-l observasem era acel lucru care m-a înviorat pe moment, era faptul că acele căluşe cu care eram legat dispăruseră de pe încheieturile mele iar eu eram mai liber decât cea mai liberă pasăre a cerului în acel moment. Faptul că am început să mă deplasez prin salon şi să observ lucruri m-a făcut să mă bucur extrem de tare astfel încât gândul nu-mi mai stătea decât într-un singur loc, acasă la familia mea! Deşi primul lucru pe care l-am observa era uşa pe care trebuia să fug, observasem deja pe o masă o ustensilă ciudată, care la un capăt avea un tăiş ascuţit iar în celălalt capăt avea un mâner uşor pătat cu sânge, de lemn , un lemn finisat şi prelucrat cum nu mai văzusem până atunci. Am apucat de acea ustensilă o ţineam strâns în mână şi eram în stare să o folosesc pe ori şi cine mi-ar fi ieşit în cale să mă împiedice să ajung acasă la familia mea .

Şi am ieşit pe uşă, asta aveam defapt de gând să fac de la bun început. După acea uşă avea să se ascundă un coridor enorm foarte puţin luminat, defapt cred că puţin mai luminat decât era salonul în care mi-am petrecut câteva ore bune de chin. Acel hol, cu uşi de-o parte şi de alta cu câte lampă aplicată pe perete odată la câţiva zeci de metrii, avea să mă îndrume spre ieşire, însă unde era ieşirea ?  În spatele cărei uşi se afla libertatea ? Iar eu nu aveam de gând să apuc să verific fiecare uşă, mi-ar fi luat prea mult timp şi probabil riscam să fiu prins chiar înainte să mai scap din infern. Aşa că am luat-o încet la fugă, fără să fac prea multă gălăgie iar spre uimirea mea acel colidor nu avea să se mai termine, am alergat  şi am alergat şi am alergat  până la un moment-dat când am decis să fac o pauză de un minut să-mi trag răsuflarea, am stat circa  douăzeci de secunde rezemat de perete, timp în care îmi treceau tot felul de lucruri prin cap, însă erau lucruri bune, dar cel mai apăsător gând era acela dacă familia mea este bine, dacă a anunţat poliţia în legătură cu dispariţia mea ? Dacă îşi face mult prea multe griji ? Şi speram  ca Sarah să nu facă vreo prostie speram ca ea să nu iasă în stradă şi să se apuce să mă caute. Însă dragostea ei puternică faţă de mine avea să o îndrume poate spre drumul potrivit, avea să o îndrume poate spre o altă capcană asemănătoare în care căzusem şi eu de asemena ? Începusem deja să-mi fac prea multe griji şi nu mai puteam să gândesc lucid cu privire la evadarea mea.

În tot acel timp în care îmi trăgeam răsuflul  pară într-o fracţiune de secundă mi s-a părut că aud un ţipăt, am fost puţin dezorientat deoarece din sutele de uşi aflate pe-o parte şi pe alta a holului nu ştiam exact din spatele căreia s-a auzit ţipătura, deşi eram absolut convins că era posibil ca cineva să fie in aceiaşi situaţie ca şi mine, iar asta nu doream nimănui, nici celui mai mare duşman al meu care-mi mânca zilele la birou (şeful), nici măcar lui nu-i doream să treacă prin ce-am trecut eu. Şi după câteva secunde s-a auzit din nou un urlet disperat de ajutor, în acel moment am realizat din ce salon se auzise şi mă îndreptam direct spre acea uşă, am intrat agresiv, lovind cu piciorul uşa şi am zărit-o ... era întinsă pe un pat, aproape identic cu cel pe care zăceam şi eu, era o tânără care la prima vedere părea foarte provocatoare, poate şi din cauză că era total dezbrăcată... Am început să răresc paşii spre patul în care era legată şi ea, păşeam încet, cu frică, poate şi cu puţină ruşine din prisma faptului că ea era atât de inofensivă în acel pat, fiind totuşi legată şi tot odată lipsită de haine... Ţin minte şi acum exact acea privire cu care mă măsura din cap până-n picioare şi îmi amintesc exact că era de-a dreptul crispată şi absolut îngrozită când văzuse acel obiect pe care-l ţineam strâns în mână pentru a mă proteja. Am simţit că e timpul să-i vorbesc, am încercat să o liniştesc puţin, timp în care mi-am mutat privirea prin salon căutându-i imbrăcămintea, i-am zis :

-  Nu te teme, sunt aici ca să te salvez

Moment în care am auzit-o cum a răsuflat uşurată, dar totuşi nu scotea nici un cuvânt. Hainele  nu reuşeam să le găsesc însă am zărit un halat bleu deschis la culoare atârnat într-un cuier, am pus mâna pe el si m-am repezit spre patul ei, timp în care am dezlegat-o , atât de mâini cât şi de picioare ... în acel moment pe cât eram de îngrozit , pe cât eram şi eu de speriat, totuşi bărbat fiind nu am avut cum să nu-i observ splendoarea corpului, avea nişte picioare perfecte, nici prea subţiri însă nici prea groase, totuşi încercam să privesc cu colţul ochiilor, timp în care mă prefăceam că nu reuşesc să o desfac la piciorul drept, eram totuşi puţin instigat de fapul că mă aflam în situaţia în care eram, acasă mă aştepta familia, probabil disperată la rândul ei de dispariţia mea, iar eu parcă nu mă mai săturasem să privesc acea comoară naturală de frumuseţe, avea un păr şaten spre blond, o privire nici prea inocentă , nici prea diabolică, era exact genul acela de priviri, care mă făceau cândva în tinereţe să înnebunesc doar când le priveam în ochi. Avea mâini perfecte, şi nişte ochi verzi care deşi nu puteam să-i observ prea bine luminii mult prea absente din salon, totuşi mă faceau să mă pierd oarecum. N-am putut să mă abţin, iar după ce-am reuşit să o dezleg la ambele picioare i-am oferit acel halat în care s-a îmbrăcat cât aş fi clipit, s-a ridica în picioare şi din nou eram orbit de ceea ce se afla în faţa ochilor mei, perfecţiunea întruchipată, n-am mai ezitat şi am întrebat-o  , cum şi din ce cauză a ajuns şi ea aici cu puţină pauză după , îmi răspunsese , cu vocea ei răguşită şi tremurândă îmi spusese că nu-şi mai aminteşte absolut nimic, doar că pe stradă dintr-o dată s-a prăbuşit apoi s-a trezit într-un coşmar, în acest salon.

Am luat-o de mână şi ne-am îndreptat spre ieşire, iar după ce-am trecut de tocul uşii aflându-ne din nou pe coridor, ea mi-a oferit o îmbrăţişare, probabil mai mult în semn de mulţumire pentru că practic îi salvasem viaţa, dar şi apoi , şoc pentru mine, m-a sărutat  uşor pe gât, aveam impresia că acest sărut nu mai avea să fie în semn de mulţumesc, dar totuşi eram extaziat de buzele ei catifelate ce mi-au atins uşor gâtul în partea dreaptă... 

Din nou am cuprins-o de mână şi i-am spus că nu mai aveam prea mult timp, şi că ar fi cazul să ieşim de aici, a dat din cap, semn în care se făcea că mă aprobă şi am început să fugim din nou, ajunşi aproape în capătul acelui lung şi interminabil hol am zărit uşa care avea să conducă spre libertate, uşa care avea să ne conducă înapoi la viaţa noastră şi care avea să ne redea din nou zâmbetul buze şi fericirea în suflet, mi-am zis în gând că acum e momentul să ieşim, să facem pasul afară deoarece eram chiar în faţa acelei uşi imense albe ... am păşit , iar în momentul în care am deschis uşa ... practic am deschis ochii, ceea ce am zărit defapt era tavanul dormitorului meu şi al lui Sarah, am tresărit, fireşte,  Sarah încă nu adormise, era tot lângă mine cu lampa aprinsă şi citea o carte, eram tare bulversat deoarece nu reuşeam să-mi dau seama ce se întâmplă cu mine, m-am aplecat spre Sarah şi i-am oferit un sărut tandru şi o îmbrăţişare probabil şi ea mirată de acest fapt , însă n-a scos nici un cuvânt, cartea pe care o citea era mult prea înteresantă... Eu , m-am ridicat din pat şi m-am îndreptat spre camera în care dormeau copiii, am întrat în cameră şi am răsuflat uşurat când l-am  vâzut pe Collin dormind cu jucăria lui preferată în braţe în patul din stânga, iar în patul din dreapta , Marcus era cuprins de un somn adânc printre maşinuţele lui răsfirate prin tot patul. În următorul moment am revenit înapoi spre dormitor, m-am aşezat în pat, iar până dimineaţă când era timpul să merg la lucru n-am mai închis un ochi. Avusem cel mai groaznic şi cel mai urăt coşmar din viaţa mea, un coşmar pe care nu cred că-l voi uita vreodată!
 

Vedete sau actriţe ?

Aveţi cumva cunoştinţe (de gen feminin)  care sunt plecate în ţări străine să muncească ?
Eu am astfel de cunoştinţe şi nu sunt prea încântat de prestaţia lor, tocmai din cauză că , aseară în timp ce mă documentam de pe un site cu conţinut explicit pentru adulţi (defapt priveam un documentar),  am observat cam pe la sfârşitul acţiunii că actriţa, respectiv vedeta noastră care presta servicii multi-funcţionale era româncă, deşi site-ul este complet străin la fel şi ţara în care se petrecea desfăşurarea acţiunii.

Înteresant este că totuşi Italianul, ştia mai multe lucruri despre România decât românca noastră , ca să vedeţi că mai avem şi cultură, adică dupa ce n-aveţi creier sau măcar anumite cunoştinţe generale despre ţara voastră , voi plecaţi dincolo tocmai pe considerentul că aici nu o duceţi destul de bine, şi da recunosc, poate aici clienţii respectivi nu vă dau atâţia bani sau nu vă lasă atâta bacşiş, pentru că daca e să mă rezum la fapul în sine pre care-l prestaţi contra unor servicii mă-ndoiesc că străinii ar fi mai buni (exceptand afro-americanii) 

Iar aici ştie toată lumea , mai puţin blondele curioase, că am dreptate în ceea ce spun.

Oricum pentru cei curioşi vă pun la dispoziţie şi un link, pentru a vedea cu ochii voştri despre ce este vorba, aşa că vă rog să click-uiţi aici dacă doriţi filmuleţul în carne şi oase.

Momentan, rog minorii să nu privească acel film pentru că eu nu-mi asum responsabilitatea problemelor ce au să izbunească în intermediul famililor, deşi ele ar putea fi într-un fel sau altul creative, am mai auzit cazuri (prin moldova ce-i drept) că tatăl împreună cu fiul navigau împreună pe astfel de site-uri, probabil vroiau să-i pregătească ceva frumos mamei, mai mult ca sigur.


Sunt frecvente problemele gen, un tată şi-a violat fica în timp ce mama era la lucru, întrebarea pe care nu v-aţi pus-o voi (dar v-o pun eu) , unde la lucru era mama ?  Probabil prin Italia culegând căpşuni cu fundu, ori prestând sex oral într-o parcare ferită de ochii carabinierilor...

Şi când mă gândesc că Băselu chiar zicea într-un interviu că este foarte mândru de Românii plecaţi în străinătate să muncească, pentru că ajută la repunerea pe picioare a ţării din punct de vedere economic.
Păi trimite-o matale domn' şef de stat pe fii-ta aia mică cu papagalu' mare, trimite-o prin Somalia la fomiştii ăia cu jucăriile imense ... poate ne înfrăţim cu tribul lui Obama cu ocazia asta...

Dar lasă că noi ne mândrim cu Romania!

Comod, dar incomod.

De data asta puţin mai devreme decât cele anterioare, nu este foarte tare trecut de miezul nopţii , ceea ce înseamnă că am depăşit cu puţin ora zero, aşa îmi place cum sună ora zero, parcă este o oră care te face să o iei de la început cu ceva, ora care ar trebui să te schimbe pentru ziua următoare, să-ţi împrospăteze funcţia cerebrală, dar NU.

Ora zero este defapt ora la care cu alte cuvinte în diferite colţuri de colectiv se dă stingerea,  este ora care îţi imprimă în gând ca e timpul să te culci! Parcă ai un pitic aşa închis în cap care-ţi tot dă semnale şi te tot sâcâie ... (Băăă, hai , ce faci ? Nu vezi că e ora 00:00?) Şi aşa se întâmplă chiar dacă nu ţie somn...şi de aici încep dereglările orarului, care la un moment-dat, dacă eşti foarte insomniac ajungi să ţi-l dai peste cap (orarul). Da, ajungi să te culci atât de târziu încât probabil deja este lumină afară, deja toată lumea a plecat la lucru, deja a adus pâinea caldă la magazinul din colţ, si deja tovarăşii cu care trebuia să te întâlneşti şi-au băut cafeaua !

Mda, dar tu îţi pierzi nopţile şi nu mai contează în ce fel şi cum ţi le pierzi, important e că nu dormi ... asta până în momentul în care atât de tare îţi dereglezi programul încât ajungi din nou să dormi normal, asta înseamna să-l dai peste cap.

Dar totuşi ora care dă totul peste cap tot zero rămâne, nu ? Dacă ar putea ora asta să-mi readucă la normal şi viaţa, să mă scoată din toate gândurile negre ce mi se adună zilnic despre tot felul de persoane, iar voi dacă citiţi ştiu că vă gândiţi ... "Mvaiiii, oi fi eu acela ?" Nu, mă cap pătrat, nu eşti tu, pentru că dacă erai tu nu-mi mai citeai blogul, destul de corect. Dar ideea de bază rămâne aceiaşi pentru care m-am apucat să scriu şi poezii, acelaşi motiv pentru care mi-am făcut şi blog, să nu credeţi ca am început să aberez pe blog pentru că aşa mi s-a părut mie că este "cool" , NU !

Am început să scriu poveşti plictisitoare, dar poate cu un gram de realitate în ele exact din acelaşi motiv pentru care am început să scriu şi poezii, pentru a mă elibera de tot ce se adună negru în capul meu, de tot stresul zilnic şi toate gunoaiele la care îmi expun ochii zi-de-zi! Am impresia că momentan ăsta e singurul mod de a mă elibera de toate acestea, bine-înţeles, înainte făceam lucrul ăsta pe două roţi cu mini-jucăria mea, YAMAHA, care teoretic ar trebui să funcţioneze şi acum dar mi-e îndeajuns de lene să-i mai curăţ carburatorul încât o las să zăbovească acolo nestingherită , până când ? Până când probabil o să vină un prieten la mine şi o să mă bată incredibil de tare la cap să mai fac cu el o expediţie aşa cum făceam pe vremuri, când cutreieram pădurile în lung şi-n lat, da , ăsta era modul pentru care probabil şi eu şi el ne satisfăceam pofta de offroad şi totodată şi pofta de adrenalină.

Ştiţi, adrenalina poate fi comparată uneori cu un drog, iar asta din mai multe motive, pentru că la fel, un drog luat în exces poate duce la afectarea sănătăţii , poate chiar la pierderea vieţii (depinde de drog, evident) , dar la fel şi adrenalina, când eşti înhămat între corman şi acele două roţi când simţi că toată puterea stă în mâinile tale şi mai ales când ai in faţă un drum neasfaltat, sau când esti pe vreo potecă , începi să te dezlănţui ... şi tragi de aceleraţia aia futui mama ei de acceleraţie până când aproape că rămâi cu manşonul în mână (sau adoua variantă, până când te lipeşti de un copac, asta e puţin mai distractivă) Şi imaginaţi-vă că în mod normal genul ăsta de adrenalină te-ar ucide, asta înseamnă ca eşti dependent de ceva ce te-ar putea ucide, sau mă rog, ce ţi-ar putea afecta viaţa!  Mie nu mi se pare decât un mod de a te elibera de stresul zilnic şi de a te regăsi în natură aşa cum te regăseşti când faci ceva ce într-adevăr îţi place.

Ăsta era unul dintre lucrurile care mă faceau să uit ... să uit că stau închis într-o colivie de aur însă fără libertate de mişcare în proporţie de 70 % , aşa te simţi când eşti dea dreptul plictisit de tot ceea ce înseamnă viaţă (recunosc, asta e mai pe sezon de iarnă) , când aştepţi cu nerăbdare clipa în care te ia somnul şi te tirezi în dormitor şi laşi somnul să te cuprindă parcurgând paşi spre o nouă zi. (ora zero) Da, cam asta faci înăbuşit parcă  de toţi şi de toate, săturat până peste cap şi cu o poftă aproape interminabilă de ceva nou ! Sau poate e doar o poftă trecătoare la fel ca toate cele, o poftă navigatoare pe cablul de internet care e conectat la creierul meu încontinuu, şi zic internet pentru că acolo dispui de o eternitate infinită a informaţiilor. Aşa cum creierul omenesc dispune de o imaginaţie debordantă şi o stocare de informaţii aproape inexplicabilă tuturor savanţilor, păcat însă că ne folosim o aşa mică proporţie din coeficientul de IQ, 


Sau poate că există o explicaţie pentru toate "feeling-urile" astea, dar dacă ar exista, cu siguranţă ar fi o explicaţie dată naibii de complicată.
Pentru că aici poate fi vorba şi de inconştient, care defapt se leagă şi de sentimente, poate mai vechi, poate mai noi, poate mai dureroase unele, poate mai fericite altele... şi aşa încep zilele proaste si negre, aşa încep nopţile interminabile în care asculţi un dubstep uşor sau orice alt gen de muzică mai chill out care te poate liniştii! Într-adevăr, pot spune că într-un fel e uşor când faci parte dint-o altă galaxie şi te laşi purtat de gând, asta bine-înţeles când incepi să scrii, să pui în foaie, orice, orice, orice ar putea duce la relaxare, iar eu asta am făcut cu una dintre poeziile mele care am de gând să v-o arăt şi vouă!  Aveam impresia că acea poftă de care vă scriam cu câteva rânduri mai sus, a reapărut din nou, şi de această dată cu o forţă impresionantă de a se elibera cu o sete desăvârşită de acel ceva care te-ar putea face să uiţi cam tot ceea ce înseamnă trecut pentru tine, cam tot ceea ce înseamnă amintiri proaste şi cam tot ceea ce înseamnă "broken heart" dar, vă las să vă daţi seama şi singuri şi de ce nu ? Poate vă şi regăsiţi câţiva dintre voi printre rânduri .... 

Frig.

Îmbibat, într-un fum înnecător.
De la masă , mă ridic încrezător,
Îndreptandu-mă spre oglinda cenuşie,
Ce-mi oglindeşte o fiinţă, mai mult moartă decât vie.

Şi parcurg, paşi mărunţi, pe podeaua învechită,
Lăsând in spate, o umbră slabă şi-aiurită.
Mă lupt cu frigul, vag din dormitor,
Ce are să se îmbibe în bătrânul meu covor.

Debusolat, mă-nvârt în cerc, încet, prin casă,
Ameţesc, mă reîntorc la şchioapa masă.
Îmi aşez , fotoliul în poziţie...
Şi întipăresc în foaie, o primă propoziţie.

Dar curgând cerneala-n fila şifonată,
Parcă mii de gânduri încă mi se-arată.
Şi tremurând, de frig ameninţat,
Stiloul meu albastru, scrie neîncetat.
                                                                                         
În final, din pictat el se opreşte,
Lăsându-l jos pe foaie, privirea-mi aţinteşte,
Spre fereastra, care adânc e aburită,
Şi spre haina, ce-n cuier stă neclintită.

Mă gândesc, să părăsesc, această casă
Mult prea rece, şi mult prea friguroasă
Mă gândesc, să ies iar la lumină
Căci soarele îmbătrânit, la picioare mi se-nchină!






Şi mai spre final nu am decât să vă spun că n-aveţi cum să inţelegeţi ceea ce exprim eu mai sus decât dacă aţi trecut prin aşa ceva, dacă aţi simţit aşa ceva şi dacă vi s-a părut vreodată ca pur şi simplu.... totul e negru pentru voi. (şi am folosit culoarea neagră pentru că nu e tocmai o imagine care exprimă fericirea) 

Cu alte cuvinte să lăsăm fericirea să ne pătrundă în inimă atunci când e momentul ca tristeţea să dea bir cu fugiţii , dar e corect spus "să o lăsăm" ? Eu zic s-o invităm acolo!

Şi dacă ea nu vine, vă recomand sportul extrem, care de altfel este de două feluri, de cameră sau de natură, deşi dacă aţi avea parte de sport extrem extraconjugal nu văd legătura dintre poezia mea şi acesta, amuzant! Dar totuşi cel de natură în care se implică şi accidente deseori, în care eşti nevoit să-ţi rişti viaţa pentru doza zilnică de adrenalină, este cel mai potrivit, poate chiar perfect pentru a face acea schimbare şi pentru a neutraliza monotonia.

După asemenea text, n-am decât să vă invit la "Bancul Zilei" , care are ca şi misiune să vă facă să uitaţi ce-am scris eu aici, pentru că aşa şi trebuie la urma urmei....să uitaţi cam tot ce nu este frumos în viaţă!

Insomnia

Exact aşa cum ar trebui să incep : 

 - Doamne ce insomniac sunt !!! 

Tocmai revin după o scurtă convorbire telefonică, într-adevăr foarte scurtă a fost, atât de scurtă încât mi-am lăsat telefonul în cameră la încărcat, bateria necesită resuscitări vaginale cu mufa de la încărcător, ia uite că mai gândim şi porno la această oră, dar ia să vedem cât este ceasul ... hm (hm-ul este pe post de pauză deoarece m-am uitat la ceasul de pe mână) şi da, nu este nici mai mult nici mai puţin de ora 05:35 dimineaţa...

Numai un dement ar putea sta până la ora asta treaz nefăcând nimic, şi probabil când am zis asta v-aţi gândit automat la mine, neah, nu eu sunt acela, eu am avut un scop pentru care am stat, da ? 

E bine că ne înţelegem cât de cât, eu cu voi, voi cu mine... cred că defapt mă înţeleg doar eu singur momentan ! Şi la urma urmei ce-ar fi rău în asta...? Într-o discuţie anterioară tocmai vă spuneam ca mansarda mea necesită renovări, şi nu genul acela de renovări unde trebuie să foloseşti "ciocan şi daltă" ... este vorba de genul de renovări finuţe şi aşa de principiu ideologic, care trebuie să-ţi schimbe oarecum principiul tău ca şi om, ca şi persoană existenţială în pro-universul nostru, dar ca şi idee, ca şi unealtă te poţi gândi că n-ar fi rău să foloseşti un ciocan , dar ... ciocan ? Mi se pare puţin cam înapoiată ideea, hai să re rezumăm la tehnologia de care beneficiem în ziua de azi şi să trecem ca de exemplu la o manetă care emite unde magnetice sistemului nostru nervos, hihi care se tot joacă acolo cu sinapsele ? Nebuni mici ce sunteţi ... daţi mă afara intrusul !!!


În principiu să fi puţin nebun nu este rau, adică oare cui ar strica puţină nebunie ? Ţie ? Nu cred..
Şi dacă tot suntem la capitolul ăsta de dereglări uşoare "on your head" am zis să vă arăt şi un citat scris de un foaaaarte bun prieten ,da ,da, "Ronald David Laing" , este un prieten din copilărie , hihi, cred că aţi prins ideea, iar acest Ronald doreşte să zică următorul lucru : Nebunia, este o ajustare perfect raţională într-o lume nebună!
Defapt ceea ce cred eu că vrea să zică este faptul că suntem totuşi în 2010, haideţi să recunoaştem că toţi am avut odată şi odată câte o idee mai neomenească, câte o idee mai nefirească, mai ieşită din comun, mai stupidă ... oarecum, aşa că de ce să ne ascundem după degete că în fiecare dintre noi se ascunde un gram de nebunie, în fiecare obiect al naturii, în fiecare animal există câte o doză de ciudăţenie, în fiecare mamifer trăieşte un ciudat şi gândiţi-vă spre exemplu că dacă o luam pe plan sexual PORCUL , ca şi animal are un orgasm de 30 de minute, cât de fericit trebuie să fie animalul ăla ? Şi dorinţa mea pentru voi este să nu vă doriţi să fiţi porci într-o viaţă următoare, cred ca aţi fost odată-n viaţa asta destul de porci încât să faceţi pe cineva să plângă, sa faceţi pe cineva să se simtă prost...dar pe plan sentimental nu o să continui foarte mult, tocmai din cauză că trec printr-o perioadă puţin mai grea, dar pe viitor promit că dezbatem puţin mai mult şi vă spun şi câteva secrete din viaţă.

Deşi dacă vine vorba de mamifere, gândiţi-vă că delfinii , la fel ca şi oamenii, fac sex din plăcere (lăsaţi-l pe Flipper în pace)

Iar ca şi un ultim exemplu vi-l dau pe struţ, care are ochiul mai mare decât creierul, amuzant, nu ? Pentru mine nu este foarte amuzant pentru că asta mă duce cu gândul la faptul că am cunoscut astfel de persoane, care săracele dispun de lipsă totală a creierului, deşi chiar dacă e acolo mic, chiar dacă au o urmă de civilizaţie acolo, toooot degeaba!

Şi spun asta din cauză că în ultima vreme (şi aici vreau să spun un proverb vechi) "Banul este ochiul dracului" , iar dacă mă credeţi sunt oameni mai foame decât foamea, care ar fi în stare să-şi ucidă cu sânge rece mătuşa cu 47 de lovituri de topor în cap, plus o p##ă în fund (bonus pentru distracţie), pentru o pensie amărâtă ...

În lumea asta sunt atâtea oportunităţi, atâtea posibilităţi de a face ceva, de a câştiga un ban cinstit, de ce să iei o viaţă ? (bine, aici gradul de nebunie de care vorbeam mai devreme este puţin peste limita acceptabilă în România)

Deşi nu ştiu dacă aţi observat, dar eu şi un bun prieten chiar stăteam odată căzut rău de tot pe gânduri , si ne-am dat seama că aceste cazuri gen "câteva sute de lovituri de cuţit în gât" s.a.m.d, ma refer la partea tragică a evenimentului, toate astea se întâmplă în proporţie de 90 % în Moldova!

Acum să mă iertaţi dacă unul din voi este moldovean, chiar nu fac discriminări (deşi ar trebui) , chiar n-are rost , dar trebuie să recunoaşteţi că pur şi simplu acolo deja este un fel de limitare totală a vieţii ca şi om, limitare a gândirii directe... limitare a tot ce înseamnă raţiune... nu ştiu ce să zic... sunt oameni diferiţi şi chiar citisem zilele trecute o ştire care suna ceva de genul " În satul cutare, o grupă de tineri feciori iar s-au încăierat urmând vechiul obicei tradiţional, bla bla"

Adică oameni buni, I mean what the hell ? Cât de idiot trebuie să fi ca să te baţi cu 10 alţi ţărani pentru că pur şi simplu ăsta e obiceiul la noi ... iar eu chiar credeam că încă n-am ajuns să trăim într-o lume de retardaţi, dar uite că unii continuă să o facă bine şi cu desăvârşire...

În fond şi la urma urmei, eu defapt nu urăsc decât două lucruri : Rasismul şi negrii !

Dar cu acestea fiind spuse vreau să închei, nu de alta dar s-a făcut deja ora 06:14, şi chiar am de gând să mă trezesc până-n ora 14:00, nicidecum mai târziu cum am obişnuit in ultima vreme...

Noapte bună mie!

Noapte fructoasă

O altă noapte fructoasă se arată "in the hood" , sau mă rog, în varianta românească,  "În sat" , şi zic fructoasă din cauză că am inceput această seară cu un pahar de MD!
Cine nu ştie ce înseamnă "MD" să se documenteze, deşi mă-ndoiesc că un prieten de-al meu nu ştie şi ştiţi toţi că-s dependent de sucu ăsta care mă ţine noaptea treaz!

Ceea ce nu ştiaţi unii dintre voi defapt este că acest MD , are mai multă cafeină decât orice şi absolut orice altă răcoritoare din România. Şi probabil o să vă întrebaţi "cum căcat eşti dependent de licoarea aia verde?" Iar cei care vă puneţi întrebarea asta, clar aveţi o problemă la mansardă, clar suferiţi de ceva boală la nivel de lobii occipitali din partea stângă a creierului ... mic ? 
Nu ştiu, şi nici nu mă interesează defapt de ce suferiţi, e boala voastră, şi eu am bolile mele iar pe voi nu vă interesează, what the hell ? 

Bine-înţeles că la faza cu bolile nu glumesc, sigur trebuie schimbat şi la mine ceva acoperiş la mansardă... dar amân, momentan n-am bani să dau la "dulghere"

Şi da, vorbeam de voi, cei care vă întrebaţi cum poţi fi dependent de un suc, când voi sunteţi dependenţi de rahaturi gen,  "ţigări, alcool, spirt, cafea şi savarina aia apetisantă din vitrina cofetăriei dupa care tânjiţi toţi" Iar, după toate astea mai aveţi curaj să faceţi  "braconaj" la poftele mele ?

Îmi spunea cineva odată să mai renunţ la toate obiceiurile proaste pe care le am ...
Ce obiceiuri am ? Păi sper că nu v-aţi imaginat că singura mea dependenţă e MD, dar sper că nici nu vă imaginaţi că bag la venă, neah, las lucrul asta pentru când chiar nu mai am nimic de câştigat de la viaţă...momentan mai am planuri ! Deci, după cum vă spuneam, o altă dependenţă (şi nu râdeţi că vă-mpuşc) , e un joc bazat pe un browser real de internet, da bingoooo, aţi ghicit este vorba de Triburile.ro ,  aici este o altă problemă m-am apucat de jocul ăsta care-mi macină nopţile acum cca. doi ani unde (fără regret) , mi-am făcut ogrămadă de prieteni, probabil ăsta este singurul lucru pe care nu-l regret de la tâmpenia asta online..

E ok aşa să mai stai noaptea de vorbă pe skype cu doi trei prieteni, şi nu inţelegeţi prostii, chiar nu discutăm despre jocul ăla... avem alte subiecte de zece ori mai interesante de dezbătut, in cel mai rău caz comentam vreun idiot de pe forum care habar n-are de gramatica ţării noastre şi bine-înţeles că la ora 5 dimineaţa n-ai de cine să-ţi baţi joc ...

Hai să zicem că un alt obicei prost e lipiciul de "prăjiturile deja luate în vizor" , da, sufăr de sindromul "amanttete" ... şi mulţi ar spune că e o prostie să savurezi tu prăjiturica altuia , dar sunt ogrămadă de părţi bune într-un astfel de deliciu, mai ales dacă prăjiturica este una apetisantă şi delicioasă ...hmm interesant, nu ?Şi mai ales atunci când lupta se desfăşoară pe tărâmuri necunoscute ţie, când povestea se transdormă-n basm iar broscuţa aia hidoasă se transformă in cea mai "cool" prinţesă de "pă" deal ...
E foarte important să ştii ce vrei să duci la gură pentru că poate chiar n-are rost să vă bateţi cu monştri şi balauri pentru o broască râioasă care n-are de gând să se mai transforme în ce ştiu io ce...

Darrrr, hai să nu mai divulgam micile secrete şi să zicem că e deja prăjiturica ideală ... că aşa şi este defapt , aţi putea părăsi cofetăria ? Nu cred , cel puţin cunosc câţiva care ar fi în stare să se bată cu cofetarul pentru o linguriţă de savoare dulce-amăruie...

Şi revenind puţin la ideea de bază : se spune că după o vreme te cam saturi să tot tânjeşti la alte delicateţuri şi vrei s-o iei  "la pachet" cum s-ar spune ... dar cofetarul iţi spune  "Tinere, mă tem că dacă n-ai făcut încă pasul ăsta, acum e puţin cam târziu"
Şi de asta zic măi fraţilor (şi acum sfat pentru băieţi) n-are rost să ezitaţi când e vorba de spus în faţă cuiva c-o doreşti...aici chiar nu se potriveşte vorba aia "mai bine mai târziu decât niciodată" CHIAR NU!

Mă rog, eu n-am făcut asta, şi poate mai devreme sau mai târziu o să regret , cine ştie ...sperăm ca termenul de valabilitate al acelei prăjituri să nu expire foarte repede pentru a putea fi savurată şi "after hours" că dacă tot are program zilnic ... măcar noaptea ...

Deşi măi băieţi, aveţi grijă să nu fie vreun "tort de ciocolată" că la ăla-i grav fraţilor, şi după-aia s-ar putea să vă scârbiţi de atâta dulcegăraie....plus că îngraşă enorm...şi e păcat să vă scârbiţi de-un tort când în vitrină aşteaptă atâtea prăjiturele cochete gata să fie savurate...!

Cred că ar fi timpul să închei , sper că n-am aberat foarte, foarte tare, deşi asta intenţionam la început, am zis să mă laud cu vocabularul meu meschin...sper că n-am reuşit!

În rest, feriţi-vă de grase! Şi toate cele bune mă!

Intro.

Am zis că dacă tot suntem la început să vă fac o scurtă prezentare a blogului, deşi nu pare el cel mai "cool" blog din ţară,  promit pentru voi, amărâţii mei cititori că ma străduiesc să-l fac cât mai comod posibil pentru ochii şi urechile voastre!

Am zis "urechi" ?

Da mă, ce, eşti orb ? Am zis urechi, iar odata cu acest cuvant, este potrivit momentul să-ţi descriu modul in care se dă plei (play) , gadget-ului din dreapta, in care o gamă variata de muzică (pe gustul meu) are să-ţi desfunde urechile urechile alea în care te-ai spălat azi-dimineaţă... (mă rog, în cazul în care ai facut această excepţie şi te-ai spălat)

Am zis de la inceput , încă dinainte sa dau drumul acestui blog, ca n-aş prea vrea să fiu răutăcios cu cititorii, dar să ştiţi că unii din voi o merită, iar datorită acestui fapt îmi asum responsabilitatea în cazul in care restul cititorilor s-ar supara, îmi asum responsabilitatea pentru voi care nu daţi doi lei pe ce scriu eu aici, care ieşiţi in faţa blocului cu prietenii la o sămânţă, (d'oh) şi începeţi criticile alea jegoase despre care vă spuneam şi în prezentarea acestui blog.

În fine, ca să n-o mai lungim, pentru că este târziu şi vreau să mă şi pun în magnificul meu pat, care de asemenea mă aşteaptă, vă mai spun că sub acel mp3-player, se mai află un sondaj de opinie in legătură cu un subiect care a fost foarte controversat în ţara noastră în ultimele 3-4 luni de zile cât am trăit.

Astfel aş vrea in "postul" următor să dezbat puţin cu voi politica asta de căcat care ne împrospătează minţile cu tot felul de porcării erotice de gen neutru.
Sunt fel şi fel de probleme la ora actuală care sigur, şi cert este că pot fi rezolvate la urma urmei de noi.

Nicidecum de Băsescu sau Geoana, nicidecum de guvern sau orice alt rahat cu funcţie din ţara noastră. (şi când zic rahat, mă refer strict la produsul de cofetărie)

La fel ca şi la revoluţia de acum 20 de ani, noi suntem cei mai in măsură să decidem ce facem cu ţara noastră, însă tot unii din noi sunt acei dobitoci care se plâng c-o duc rău, dar au votat acelaşi chel strâmb cu şuviţă!

Ok, să continui cu prezentarea, pe viitor am de gând să vă plictisesc ceva mai mult cu politica, momentan am alte lucruri în plan, sub acel sondaj (momentan dezamăgitor) se află un filmuleţ drăguţ pe care vi-l recomand să-l vizualizaţi până la capăăăăt. Filmuleţul se numeşte "Offroad Moşniţa Nouă!" Şi durează aproximativ 6 minute. V-am repetat numele pentru a fi sigur că vă uitaţi la filmarea potrivită din acea gamă care s-a selectat singură in acel clişeu.

Este vorba de câţiva tineri, printre care şi eu, bine-înţeles, ne distrăm, ne simţim bine, şi depunem foarte, foarte multă pasiune in ceea ce facem, respectiv enduro-expediţii, in acest clip sunt prezentate câteva giumbuşliucuri, şmecherii, "scheme" cum s-ar spune în sat, în care nu doar că ne dam mari cu ceea ce ştim să facem, dar ne mai riscăm şi viaţa , iar asta într-un mod public făcut, pentru voi, teribilii mei cititori.

În viitor, în alte postări am să vii prezint şi pe restul cascadorilor din acest filmuleţ, momentan mă laud singur, aşa-i la noi!

Sub acest gadget (youtoube-ist), aş mai continua cu o rimă, dar am cangrenă la degete şi mă tem că-mi explodează tastatura de atâta vulgaritate ce-am folosit azi, deci sub el, se află un alt gadget you-tube, pentru voi , tot pentru voi mă, vedeţi câte fac eu să vă fie bine nemernicilor ? Şi voi îmi aduceţi numai critici! Deci un alt gadget YT! , în care vă puteţi selecta piesa sau clipul preferat şi puteţi asculta / vizualiza în voie atâta timp cât citiţi sau faceţi alte porcării pe acest mic blog.

Şi în cele din urmă să vă prezint şi colecţia mea de peşti (nu c-aş fi eu peştele cel mare) , doar aşa ca fapt divers, nişte peştişori tâmpiţi care se plimbă fără rost dupa cursorul meu ...ei oare cred că vreau să-i hranesc ?