Poem

Poem, e primul pas spre natură, primul pas către un tablou excentric şi vag colorat, cu versuri!

În primul rând vreau să vă mărturisesc că nu este decât ora 4:45 dimineaţa, iar eu mâine încep sesiunea la facultate, e o povară prea grea pentru umerii mei netezi şi uşor slăbiţi de amărăciunea ultimelor evenimente.

Înatine de a citi sau în timp ce citiţi vreau să daţi play la următoarea melodie care, mie personal îmi stârneşte amintiri, cât şi emoţii atunci când o ascult.

http://www.youtube.com/watch?v=XLK5OWU2YGw

Surâs de toamnă

Emoţie, un sentiment abandonat,

Străin surâde zâmbetul demult uitat,

Privirea aţintită către firul ierbii răspicat,

Oh toamnă, o rafală de aer rece, te-a diversificat

Brumă, covertura ce-ţi aşterne-n zare,

Chipul unei doamne, lăsată fără răsuflare,

Îngheţată-n interior, cristalinul străluceşte,

Mângâie solul domol, natura îţi zâmbeşte.

Te plimbi, privind în orizont..

Cerul cuprins în flacără fără de vlagă

Tresari şi te trezeşti, într-o lume non-coloră,

Dar ce simţi când priveşti ?

Podoaba cea de toamnă!

Oh surâs de toamnă, care dai viaţă unui zâmbet,

Cât îmi doresc să fi rămas,

În al iernii pântec,

Iar al verii lung urmaş

Cursul vieţii


În a ploii contenite, abătut, îmi târâi viaţa,
Iar de veacuri, sau mai bine, mă domină doar ceaţa,
Acum în frica cea de sine, năruit m-ascund sub nor,
Şi las trase lungi cortine, să ascund intreg decor.

Culise invadate, agresiv, cu răul ce-i stârnit.
Eu, cel de veghe-n spate, sunt tot mai prigonit.
  Şi deodată, uşa îmbibată, cu ascuţitele cristale,

Se deschide-n voia sorţii, păşind tot mai agale.

Gravitaţia-mi joacă feste, trage inima-n pământ.
Calvarul vieţii terestre, îmi macină eternul gând.
Răsuflat, mi-adie respireţia, şi o simt fără oprire,
Căci războiul meu cu viaţa, aduce a nemurire  ?