Câteodată într-un impas de revelație tot ce-ți vine în cap este gandul că fiecare început de noapte rezolvă misterele zilei care tocmai a trecut, însa din anumite puncte de vedere lucrul acesta nu reprezintă decât faptul că luna din nou e paznicul care veghează asupra pământului în absența soarelui, care și el extenuat de căldură se retrage într-un colț pustiu, într-un colț în care poate revela liniștit asupra dezastrelor universului. Bine înțeles, asta dacă nu am știi deja că pâmântul este rotund.
Aș putea să-mi imaginez doi copilași ținându-se de mână, e de ajuns ca acestă imagine să reflecte bunătate și seninătate în inima multor oameni pe mapamond, un lucru juvenil, un moment delicat, cum două suflete realmente inocente se unesc printr-o simplă atingere. Dar apoi realismul devenit instinct într-o comunitate de prădători și supraviețuitori imi ia imaginea care adineauri imi mângâia inima cu bunătate și imi oferă în loc o imagine descrisă doar de două cuvinte .. “masacru social” , un lucru poate cam incert și exagerat pentru o anumită gamă de oameni care nu cunosc realitatea, însă pentru mine o dramă cumplită, un lungmetraj de proastă calitate, filmat într-o infinitate de colțuri ale acestui pământ având la bază un regizor incapabil proaspăt ieșit dintr-un spital de boli mintale, dar capabil să distrugă așa numitul colț de rai, și anume Terra, precum ar făcut Hitler cu Europa.
Este ciudat totuși pentru că ne naștem cu toții dintr-un moment de glorie, fiecare viață dăruită, este o victorie pentru un suflet care învie din nou doar pentru a lua parte la ceea ce numim noi existență.Dar ceea ce trăim noi astăzi oare poate fi numit “viață” ?
